Curtea de Apel din Amsterdam a interzis Fortuna Entertainment Group să voteze, în cadrul AGEA de mâine, tranzacția de 47 milioane de euro prin care vrea să preia patru companii din România, a anunțat marți grupul. Judecătorii danezi au admis o cerere formulată în acest sens de Franklin Templeton Investment Funds, care deține o participație de 10,5% la noul sponsor al echipei naționale de fotbal.
Fortuna Entertainment, noul proprietar al operatorului român de pariuri sportive și jocuri de noroc Casa Pariurilor, își extinde prezența pe piața din România prin achiziția de la Fortbet Holdings a companiilor Bet Active Concept, Bet Zone, Public Slots și Slot Arena, în schimbul cărora va plăti aproximativ 47 milioane euro.